More Website Templates @ TemplateMonster.com - September 23, 2013!

Mânăstirile Nord Dobrogene

Cred că majoritatea dintre noi au auzit, măcar aşa în treacăt de mănăstirile Cocoş, Saon şi Celic-Dere. Sunt cele mai mari, dezvoltate, vechi şi mediatizate mănăstiri din judeţul Tulcea. S-a vorbit şi incă se vorbeşte de “triunghiul mănăstirilor din Dobrogea”. Cele trei, au devenit embleme ale pelerinajului monahal in judeţ, fiind vizitate în permanenţă atât de turiştii simpli cât şi de cei ce caută a se linişti sufleteşte, a se reculege. Însă mulţi dintre noi nu cunosc faptul că pe lângă aceste trei aşezăminte monahale există şi altele ce merită să fie vizitate şi ajutate prin contribuţiile noastre să se dezvolte.

Mănăstirea Izvorul Tămăduirii



Un lăcaş de cult care aparţine de oraşul Măcin este mănăstirea Izvorul Tămăduirii, situată la aproximativ 1 kilometru de localitate, pe drumul care duce către Cerna. Poziţionată în vecinătatea carierei de piatră şi la poalele munţilor Măcin, mănăstirea Izvorul Tămăduirii, construită în 2005, este ferită de agitaţia din oraş şi oferă credincioşilor momente de linişte.

Fântâna de leac din Munţii Măcinului



În poiana de lângă mănăsirea Izvorul Tămăduirii se află un loc pentru campare, unde măcinenii merg pentru a petrece timpul în mijlocul naturii, cu ocazia diferitelor sărbători. La capătul poienii, la poalele munţilor Măcin, se află izvorul denumit Fântâna de leac.
În prima vineri de după Paşte, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, are loc o slujbă la Fântâna de leac.
Legenda acestui loc este una tristă. Se spune că, în urmă cu mulţi ani, în locul unde acum este oraşul Măcin, locuia ciobanul Stroe cu soţia sa. Familie înstărită, tot ceea ce le lipsea celor doi era un copil. După multe rugăciuni, au avut o fată frumoasă şi cuminte. Ajunsă la vârsta măritişului, tânăra domniţa şi-a pierdut părinţii, însă nu şi credinţa în Dumnezeu, încercând, chiar şi după moartea familiei sale, să respecte promisiunea făcută, aceea de a fi mereu cuminte. Deloc sociabilă, fata stătea mereu în casă, rugându-se. Unii dintre locuitorii acelei zone au numit-o „Sfânta lui Stroe‟. La un moment dat, peste sat s-a abătut o molimă şi mulţi dintre copiii ţăranilor s-au îmbolnăvit de friguri şi au murit. Unii ţărani au considerat că „Sfânta lui Stroe‟ este vinovată pentru cele petrecute şi, într-o noapte, câţiva bărbaţi au răpit-o pe fată, au dus-o în pădure, au omorât-o şi au îngropat-o lângă o stâncă umbrită de copaci falnici. A doua zi, lângă stâncă a ţâşnit un izvor limpede, iar orice persoană bolnavă care bea sau se spăla cu apa de izvor se vindeca, în mod miraculos. În continuare, există acest obicei de a lua apă de la Fântâna de leac.

Mănăstirea Celic Dere



Lăsând Măcinul în spate, turiştii îşi pot continua vacanţa vizitând mănăstirea Celic Dere, situată la 28 de kilometri de Tulcea, între satele Poşta şi Teliţa, pe valea Cilicului. Autobuzele din Tulcea – Cataloi – Teliţa au staţie chiar în faţa mănăstirii Celic-Dere, astfel că accesul către lăcaşul de cult este facilitat. Lăcaşul de cult a fost întemeiat între anii 1841 – 1844 de Athanasie Lisavenco, arhimandrit, şi Paisie, schimonah, ca mănăstire mixtă. Apoi, vreme de 10 ani, mănăstirea fost părăsită şi distrusă în timpul Războiului Crimeei. În 1846, călugărilor li s-a construit un schit la Cilicul de Jos – actuala mănăsire Saon -, iar mănăstirea Celic a răman pentru călugăriţe.

Mănăstirea seamănă cu un sat cu gospodării împrăştiate, având chiar şi un muzeu, organizat în fostul atelier de pictură religioasă şi de ţesut covoare, unde se găsesc, printre altele, mai multe exemplare de carte veche românească. De asemenea, în curtea mănăstirii se află o moară de vânt, considerată monument de arhitectură.

Mănăstirea Cocoş



Unul dintre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult din judeţul Tulcea, mănăstirea Cocoş este situată la 6 kilometri distanţă de comuna Niculiţel şi la aproximativ 35 de kilometri vest de oraşul Tulcea. Condusă de călugări, mănăstirea Cocoş are drept hramuri Pogorârea Sfântului Duh (biserica mare) şi Sfântul Ierarh Nicolae (paraclisul).

Mănăstirea Cocoş a fost întemeiată în anul 1833 de trei călugări români veniţi de la Muntele Athos: Visarion (fost ieromonah la Mănăstirea Neamţ), Gherontie şi Isaiia. Poziţionată într-un loc retras, la poalele unui deal, despre mănăstirea Cocoş s-a vorbit prima data în 1679, când, din prima atestare documentare, s-a aflat de existenţa unui schit de sihaştri, prădat de invaziile vremii. Cu mult timp în urmă, de pe dealul din apropierea mănăstirii s-a auzit, într-o noapte, cântecul unui cocoş sălbatic, însoţit de o bătaie de toacă, de aici venindu-i şi numele lăcaşului de cult. Călugării spun că încă se aude acest cântec. Mănăstirea a fost afectată puternic de cutremurul din 1940 şi de incendiul din iulie 1947, când a ars clopotniţa şi s-au topit clopotele, şi a fost restaurată între anii 1954 – 1956 şi 1957 – 1959. În anul 1971, pe teritoriul comunei Niculiţel, în apropierea manastirii, săpăturile arheologice au adus la lumina o criptă care adăpostea moaştele a patru sfinţi mucenici, acestea fiind, de altfel, primele descoperite pe teritoriul ţării noastre: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Philippos. După doi ani de la decoperire, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moaştele celor patru sfinţi să fie depuse în patru racle la mănăstirea Cocoş.
În prezent, mănăstirea Cocoş are o colecţie importantă de carte de cult, adunată din toate parohiile judeţului Tulcea, şi un muzeu cu icoane vechi şi obiecte de artă religioasă.

Mănăstirea Saon



Cea de-a treia mănăstirea, care completează triunghiul celor trei lăcaşuri de cult din Dobrogea (Cocoş – Celic-Dere – Saon), cunoscute de turiştii români şi străini, este Saon, care se află la o distanţă de 11 kilometri spre Niculiţel, din localitatea Tulcea.

Mănăstirea Saon a fost fondată în anul 1846, în timpul stăpânirii otomane, prin plecarea unor călugări de la mănăstirea Celic-Dere. Drept urmare, cei veniţi la Saon au ridicat aici câteva chilii din chirpici şi un Paraclis ca metoc al mănăstirii Celic-Dere. La Manastirea Saon, în biserica mare, sunt adăpostite părticele din moaştele sfinţilor Vichente, Maxim Grecul, Inochentie mitropolitul, Epictet preotul si Astion monahul, racla cu acestea fiind tot timpul expusă închinării pelerinilor. De asemenea, aici se mai găsesc bucăţi din veşmintele care au aparţinut Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, cuvioasei Parascheva şi sfântului Grigorie Decapolitul, dar şi o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci. Călugării nu se ocupă numai de mănăstire, ci şi de creşterea păunilor, lăcaşul de cult impresionând, aşadar, şi prin penajul foarte colorat şi bogat al păsărilor.

 

Decanter 1800 Winery & Vineyard Toscana, Italy