More Website Templates @ TemplateMonster.com - September 23, 2013!

Orașul Măcin

Măcin este un oraș în județul Tulcea, Dobrogea, România. Are o populație de 8.245 locuitori. În localitatea Măcin funcționează o parte a Administrației Parcului Național Munții Măcinului.



Orașul Măcin este situat la confluența unităților morfologice fluviul Dunărea cu Munții Măcinului, la altitudinea medie de 40 m, în vecinatatea Dunării Vechi la vest și a Munților Măcinului (Culmea Pricopanului) la est si nord-est. Relieful orașului Măcin se compune din trei forme de relief principale: Munții Măcinului, câmpia marginală și Lunca Dunării. Are acces rutier dinspre Brăila (punctul de trecere cu bacul de la Smârdan), Galați (punctul de trecere cu bacul de la I.C.Brătianu), Tulcea (șoseaua E87) și Constanța.



Conform izvoarelor istorice, posibila localizare a “Vicinei” era la Măcin, de unde provenea primul mitropolit al Țării Românești (1359), Iachint de Vicina. Unii istorici, cum ar fi Nicolae Iorga și Gheorghe I. Brătianu, afirmă această ipoteză toponimică. O dată cu cucerirea Dobrogei de către Imperiul Otoman, Măcinul devine sediu al unei garnizoane otomane, centru de colectare și tranzit al produselor destinate aprovizionării Constantinopolului.

 

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Măcin se ridică la 8.245 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 10.625 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (84,55%). Principalele minorități sunt cele de romi (3,89%) și turci (2,35%). Pentru 8,57% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,43%), cu o minoritate de musulmani (2,51%). Pentru 8,54% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

 

Decanter 1800 Winery & Vineyard Toscana, Italy